În stațiunile montane, zăpada a venit în cantități generoase, iar Poiana Brașov s-a transformat rapid într-un punct de atracție.
Pârtiile sunt pline de turiști încântați, iar cei mai bucuroși de stratul gros de zăpadă sunt copiii, care i-au convins pe părinți să se alăture distracției.
„Este super tare aici. Îmi place că ninge și pot să mă dau mereu cu sania. Îmi place foarte mult, mă distrez. Am făcut și un om de zăpadă”, a declarat o fetită, potrivit digi24.ro.
„Mi se pare o vreme foarte frumoasă, chiar dacă este ceață, tot este cald față de alte dăți, dar cea mai mare surpriză pe care ne-a oferit-o ninsoarea asta e că a nins atât de devreme. Adică nimeni nu se aștepta să ningă în noiembrie”, a mai spus un băiat pentru sursa menționată.
Tunurile de zăpadă sunt în plină funcțiune, asigurând condiții ideale pentru activitățile de iarnă. Sute de turiști s-au adunat pe pârtie, echipați fie cu sănii, fie cu schiuri, profitând de zăpada proaspătă. În ciuda temperaturilor sub 0 grade și a ninsorii constante, vremea este considerată perfectă pentru săniuș și alte activități recreative de sezon.
Salvamontiștii avertizează asupra pericolelor
Salvamontiștii trag un semnal de alarmă pentru turiști și pasionații de sporturi de iarnă, subliniind că sezonul de schi nu este încă deschis oficial. Pârtiile nu sunt amenajate complet, iar obstacolele acoperite cu un strat subțire de zăpadă pot reprezenta un pericol major pentru cei care se aventurează pe ele.
„Sezonul de schi nu este deschis oficial, pârtiile nu sunt amenajate. Mai sunt încă obstacole pe pârtie pe care după ce se acoperă cu un strat subțire de zăpadă nu le mai observăm. Se produce zăpadă în momentul de față pentru a ajuta deschiderea sezonului de schi”, a precizat Radu Bejenariu, salvamontist.