Prima ninsoare abundentă paralizează traficul în București. Câte utilaje au mobilizat autoritățile

Prima ninsoare abundentă paralizează traficul în București. Câte utilaje au mobilizat autoritățile
Sursa foto: Facebook - Universitatea din București

În prezent, ninge în Capitală, iar noul strat de zăpadă afectează circulația rutieră.

De aproximativ 6-7 ore, fulgii de zăpadă cad neîncetat asupra Capitalei. În această perioadă, s-a depus un strat de aproape 5 centimetri de zăpadă umedă. Termometrele înregistrează în prezent zero grade Celsius, iar conform prognozei meteorologilor, se așteaptă ca temperatura să rămână la acest nivel și în orele următoare.

Autoritățile din Capitală au pregătit mai multe echipaje de deszăpezire

Meteorologii avertizează asupra posibilității formării gheții și recomandă precauție. Ca urmare a ninsorii de astăzi, traficul în Capitală a fost perturbat, potrivit Observator News.

Și acum, în plină oră de vârf pe șoselele din București, traficul se desfășoară cu dificultate pe numeroase artere. Autoritățile locale au mobilizat un număr extins de echipe de deszăpezire, gata să intervină atât ziua, cât și în timpul nopții, în funcție de evoluția situației.

Cu un total de 400 de utilaje, peste 2000 de angajați și aproximativ 20.000 de tone de sare pregătite pentru a face față înghețului, orașul este pregătit să gestioneze condițiile meteorologice dificile. Conform prognozei meteorologilor, ninsorile vor continua pe durata întregii nopți, deși cu intensitate mai redusă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`