Varianta Omicron a SARS-CoV-2 are mult mai multe mutații decât Delta, arată prima „imagine” cu tulpina sud-africană, imagine produsă și publicată de prestigiosul spital Bambino Gesu din Roma.
Pe imaginea 3D asemănătoare unei hărți, „putem vedea în mod clar că varianta Omicron prezintă mult mai multe mutații decât varianta Delta, concentrate mai presus de toate într-o zonă a proteinei care interacționează cu celulele umane”, a spus echipa de cercetători, duminică, potrivit rfi.fr.
„Acest lucru nu înseamnă automat că aceste variații sunt mai periculoase, doar că virusul s-a adaptat și mai mult la specia umană prin generarea unei noi variante”, au continuat cercetătorii.
„Alte studii ne vor spune dacă această adaptare este neutră, mai puțin periculoasă sau mai periculoasă”, au explicat ei.
Echipa de cercetare s-a concentrat pe găsirea mutațiilor în „structura tridimensională a proteinei spike”, a precizat Claudia Alteri, profesor de microbiologie clinică la Universitatea de Stat din Milano și cercetător la Bambino Gesu, pentru AFP.
Imaginea a fost produsă „din studierea secvențelor acestei noi variante care au fost puse la dispoziția comunității ștințifice”, venind în principal „din Botswana, Africa de Sud și Hong Kong”.
„Această imagine, care reprezintă o hartă a tuturor variațiilor, descrie mutațiile Omicron, dar nu le definește rolul”, a punctat Claudia Alteri.
„De acum va fi important să definim prin experimente de laborator dacă această combinație de mutații poate avea un impact asupra transmiterii sau asupra eficacității vaccinurilor, spre exemplu”, a mai afirmat experta.
Depistată inițial în Africa de Sud, varianta Omicron a SARS-CoV-2 a fost detectată între timp în mai multe țări europene, inclusiv în Italia. Deși deocamdată nu au confirmat niciun caz de infectare cu noua tulpină virală, autoritățile americane nu exclud nici ele posibilitatea de a fi deja prezentă pe teritoriul SUA.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din România, Raed Arafat, a spus la rândul său că în cele din urmă tulpina Omicron „va ajunge peste tot”.