Prima doamnă a SUA i-a servit cu mâncare pe militarii americani de la Baza Mihail Kogălniceanu. Jill Biden: Mâncarea înseamnă dragoste (VIDEO)

Publicat: 06 05. 2022, 21:06
Prima doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, efectuează o vizită de două zile în România. Foto: captură Twitter

Prima doamnă a SUA, care a ajuns în România pentru o vizită de două zile, i-a servit cu mâncare pe militarii americani de la Baza Aeriană 57 Mihail Kogălniceanu, arată imaginile pe care le-a postat Jill Biden vineri seară pe Twitter.

Imagini de colecție cu prima doamnă a SUA, Jill Biden, în Baza Mihail Kogălniceanu din județul Constanța

Air Force Two a aterizat vineri după-amiază la Baza Aerian 57 Mihail Kogălniceanu, acolo unde Jill Biden s-a întâlnit cu contingentul de militari americani care se află în țara noastră. Între timp, soția președintelui SUA a postat pe Twitter un videoclip, însoțit de mesajul „mâncarea înseamnă dragoste” (expresia americană „Food is love”), în care se poate vedea cum îi servește pe aceștia cu mâncare.

Dacă vineri nu a avut programate evenimente publice, ziua de sâmbătă va fi una plină pentru Jill Biden în Capitala României. Prima doamnă a Statelor Unite va avea întrevederi cu membrii Guvernului României, personalul ambasadei americane și cu profesorii care îi ajută pe copiii ucraineni refugiați, dar și cu prima doamnă a României, Carmen Iohannis.

Jill Biden va pleca sâmbătă seară spre Bratislava, Slovacia, iar duminică se va întâlni cu refugiații ucraineni din Kosice şi Vysne Nemecke.

„În drum spre România și Slovacia pentru a petrece Ziua Mamei (sărbătorită în SUA în a doua duminică a lunii mai, n.r.) alături de mamele și copiii ucraineni care au fost forțați să își părăsească locuințele din cauza războiului lui Putin. Voi vizita și trupele Statelor Unite și voi exprima recunoștința pentru eforturile de ajutorare ale țărilor vecine și ale lucrătorilor americani”, scria soția președintelui american pe Twitter, în timp ce se afla la bordul aeronavei care a adus-o în România.