Prima demisie după tragedia din 2 Mai. Șeful Poliției Constanța, Adrian Glugă a fost eliberat din funcţie
Luni, Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a comunicat că una dintre concluziile prezentate de Corpul de Control, referitoare la accidentul produs de individul drogat la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit, se axează pe necesitatea demarării unei investigații preliminare în cazul inspectorului șef al Poliției Județene Constanța, Adrian Glugă.
A fost demis Adrian Glugă, inspectorul șef al Poliției Județene Constanța
„Raportul propune următoarele măsuri. Declanşarea cercetării prealabile pentru neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege faţă de inspectorul şef de poliţie judeţeană Constanţa. Inspectorul general al IGPR va analiza şi dispune cu privire la declanşarea cercetării prealabile pentru neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege pentru mai mulţi lucrători de poliţie, un comisar şef de poliţie, adjunct al şefului IPJ Constanţa, un comisar şef de poliţie, şeful Serviciului Rutier din IPJ Constanţa, comisar de poliţie – şeful Poliţiei Mangalia, agent de poliţie – operator 112”, a afirmat Predoiu, potrivit Romaniatv.
Ministrul Afacerilor Interne a adăugat că inspectorul șef Constantin Adrian Glugă a depus raportul pentru demiterea din funcție.
Ce măsuri se vor lua
„Voi sesiza comisiile de disciplină cu raportul şi îl voi transmite Parchetului”, a completat Predoiu.
Se ia în considerare testarea antidrog pentru obținerea permisului de conducere și pentru elevii suspectați de consum de substanțe ilegale, conform unei anchete privind un accident în stațiunea 2 Mai. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, propune testarea elevilor cu comportament sugestiv pentru consumul de droguri, cu acordul părinților.