Prima amendă pentru nepurtarea măștii, anulată după decizia CCR (VIDEO)

Publicat: 23 02. 2022, 10:13
Actualizat: 23 02. 2022, 10:26
Mască sanitară de unică folosință. Sursa: Pixabay

O primă amendă pentru nepurtarea măștii a fost anulată de instanță, după decizia Curții Constituționale care a declarat neconstituțiobală Ordonanța de Urgență ce prevedea obligativitatea folosirii măștii în spațiile publice deschise.

Amenda a fost dată în aprilie 2020. Persoana care a primit-o a contestat-o la Judecătoria Sectorului 1, invocând verdictul CCR, și a avut câștig de cauză. Decizia nu e definitivă, deci poate fi contestată în 30 de zile, informează B1 TV în cadru Știrilor prezentate de Ștefan Pășcuță.

Amendă pentru nepurtarea măștii, anulată de instanță

Persoana respectivă a fost amendată în aprilie 2020, în zona Gării de Nord din București. Ea a contestat amenda, precizând că poliția a trecut greșit CNP-ul în procesul verbal de constatare a abaterii.

Amenda a fost dată, însă, în baza unei Ordonanțe de Urgență dată de Guvern care a fost apoi declarată neconstituțională de către CCR. La ultimul termen al procesului, pe 18 februarie, persoana în cauză a invocat chiar verdictul CCR.

Judecătorii au susținut că nu pot lua în calcul decizia CCR, dat fiind că motivarea nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial. Pe de altă parte, au mai spus ei, nici nu vor putea reveni asupra deciziei, odată ce motivarea va fi publicată. Prin urmare, hotărâre CCR tot a contat, a explicat Liliana Năstase, senior editor B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Verdictul CCR pe OUG privind masca în spațiile deschise și reacția ministrului Sănătății

Pe 15 februarie, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Ordonanța de Urgență a Guvernului  nr. 192 din 2020  prin care se impunea folosirea măștii de protecție în spațiile publice închise.

„Curtea a constatat neconstituționalitatea în ansamblu a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.192/2020 întrucât a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituționale ale art.1 alin.(3) și (5) și art.79 alin.(1), referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ. Curtea precizează că, prin efectul prezentei decizii, sunt eliminate din fondul activ al legislației, în condițiile art.147 alin.(1) și (4) din Constituție, doar  dispozițiile cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.192/2020, în timp ce celelalte texte normative din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă rămân în continuare în vigoare”, a transmis CCR atunci, într=un comunicat.

Ulterior, Alexandru Rafila (PSD), ministrul Sănătății, a declarat că masca oricum trebuie folosită în spațiile deschise: „Trebuie să spunem foarte clar că legea 55 prevede utilizarea în continuare a măștii în toate spațiile interioare, în mijloacele de transport în comun, în piețele închise, acoperite”.