Prim-procuror din Botoşani, reţinut pentru şantaj

Publicat: 21 07. 2017, 10:06
Foto: botosaneanul.ro

Raluca Stăncescu, prim-procurorul Parchetului Tribunalului Botoşani, a fost reţinută 24 de ore pentru şantaj, instigare la favorizarea făptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justiţiei şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Aceeași măsură a fost luată și în cazul lui Cătălin Stavără, acuzat de șantaj. Ambii urmează să fie aduși în fața Curții de Apel Suceava cu propunere de arestare preventivă.

Constantin Batcă, agent de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Botoşani – Biroul de Investigaţii Criminale, a fost plasat sub control judiciar, el fiind acuzat de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual în formă continuată şi compromiterea intereselor justiţiei.

"În cursul lunii octombrie 2015, inculpata Stăncescu Raluca împreună cu inculpatul Stavără Cătălin, folosindu-se de autoritatea conferită de funcţia sa – prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a exercitat acte de constrângere psihică asupra unei persoane. Concret, cei doi au încercat să determine persoana respectivă să efectueze demersurile necesare în vederea cedării în mod injust a dreptului de proprietate asupra a două imobile (apartament şi garsonieră), situate în municipiul Botoşani, în favoarea unei rude a inculpatului Stavără Cătălin", susţin procurorii.

DNA mai susține că ”prin constrângerea psihică exercitată, inculpaţii Stăncescu Raluca şi Stavără Cătălin au urmărit să-i inducă persoanei respective o stare de temere prin aceea că în situaţia exprimării unui refuz, va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări faţă de persoana sa şi a membrilor familiei sale, vizând săvârşirea unor pretinse infracţiuni de evaziune fiscală şi trafic de persoane".

De asemenea, susțin procurorii, în perioada 30.10.2015 – 04.02.2016, Raluca Stăncescu l-a convins pe Constantin Batcă să tergiverseze cercetările pe care le efectua într-o cauză penală faţă de Cătălin Stavără, pentru săvârşirea unei infracţiuni de lovire sau alte violenţe, în scopul îngreunării cercetărilor penale şi favorizării acestuia din urmă.

Pe 4 februarie 2016, Stăncescu l-ar fi convins pe Batcă să-i pună la dispoziție înregistrări ale unor camere de supraveghere, mijloc de probă în acelaşi dosar penal, în vederea favorizării lui Cătălin Stavără, lucru pe care agentul de poliţie l-ar fi făcut.

DNA o mai acuză pe procuroare că, pe 22 iunie 2016, i-a divulgat fără drept lui Stavără date nedestinate publicităţii, cu caracter confidenţial, rezultate din supravegherea tehnică a unei persoane, realizată în contextul instrumentării unui dosar penal.

”Prin acest demers au fost afectate atât interesele şi activitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, ca unitate de parchet pe rolul căreia se afla cauza respectivă, cât şi interesele legale ale persoanei respective, ale căror drepturi şi libertăţi fundamentale fuseseră restrânse în contextul supravegherii sale tehnice, strict în condiţiile prevăzute de lege şi autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi", afirmă procurorii.