Prețuri exorbitante: Cât costă o porție de cartofi prăjiți pe litoral

Publicat: 14 06. 2022, 21:30
Foto: pixabay.

Sezonul estival a venit cu un val de scumpiri pe litoralul românesc. Stațiunile din țară sunt cunoscute pentru prețuri piperate. Turiștii cheltuie sume fabuloase de bani. Familiile și-au mărit bugetul alocat pentru sejururi la mare.

Sezonul estival a venit cu un val de scumpiri

Concediile românilor devin și mai scumpe. O porție de cartofi prăjiți (150 gr) a ajuns să coste opt lei. Se pare că mâncarea preferată a turiștilor nu mai e atât de accesibilă. Așadar, e greu de crezut dar o porție de hamsie costă 25 de lei/ 200 de grame (inclusiv mujdei).

Se poate însă și mai scump de atât. Un alt restaurant oferă hamsii prăjite cu 36 de lei/200 de grame. Prețurile sunt exorbitante, iar oamenii sunt bulversați de ceea ce se întâmplă pe litoralul românesc.

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a anunțat că litoralul românesc a primit peste 60.000 de turiști de Rusalii. Cifra este de 6 ori mai mare comparativ cu perioada similară a anului trecut, când doar 10.000 de turişti au fost pe litoral.

Revenirea la normalitate a turismului românesc este datorată și eliminării totale a restricțiilor, ceea ce a făcut litoralul o destinație dedicată evenimentelor și festivalurilor.

Turismul românesc a revenit la normalitate

Reprezentanţii ANAT au punctat că minivacanţa de Rusalii reprezintă încă un pas foarte important de revenire la normalitate a turismului românesc şi marchează, practic, deschiderea sezonului estival.

„Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) anunţă, în urma consultărilor touroperatorilor specializaţi şi a partenerilor hotelieri, că în acest an, litoralul românesc a primit, cu ocazia mini-vacanţei de Rusalii, peste 60.000 de turişti. Cifra este mult mai mare comparativ cu minivacanţa de Rusalii de anul trecut, când pe litoral au fost doar 10.000 de turişti, în contextul unui 2021 dominat încă de restricţii şi de temeri”, precizează ANAT.

Potrivit estimărilor, în stațiunile de pe litoralul românesc s-au cheltuit, în perioada 10-13 iunie, aproximativ 150 de milioane de lei. Mamaia – Mamaia-Nord, Eforie Nord, Venus şi Vama Veche au fost în preferințele turiștilor.