Prețul scrumbiei înainte de Florii a atins un nivel record. E de două sau chiar de trei ori mai mare față de anii precedenți

Prețul scrumbiei înainte de Florii a atins un nivel record. E de două sau chiar de trei ori mai mare față de anii precedenți
Sursa foto: Pixabay

Prețurile au crescut într-un ritm amețitor în contextul în care românii se pregătesc să serbeze Floriile. Astfel, scrumbia a ajuns să coste 65 de lei kilogramul în pescăriile din Galați, un preț record față de anii trecuți.

Aproximativ aceleași prețuri sunt practicate și în pescăriile din Tulcea, scrumbia fiind anul acesta de două sau chiar de trei ori mai scumpă față de anii precedenți.

”Cresc prețurile de la o zi la alta! Ce să facem? Ne adaptăm! Cumpărăm mai puțin și suntem mai responsabili”, a declarat un gălățean pentru Viața Liberă.

Nici în cazul celorlalte specii de pește prețurile nu sunt mici. Prețul la păstrăv atinge aproape 40 de lei/kg.

Crapul atinge prețul de 30 de lei, iar carasul este mai accesibil: 15 lei kilogramul în Piața Centrală și 20 de lei kilogramul în Micro 19.

Dorada se găsește la 37 de lei kilogramul în Micro 19, respectiv, 38 de lei în Micro 39. Pentru kilogramul de novac oamenii vor plăti 16,5 lei în Piața Centrală. Aceeași cantitate de file de novac costă aici 28,5 lei. Pentru cei care preferă rondelele de somon, acestea costă 55 de lei kilogramul în Piața Centrală, respectiv, 65 de lei în Micro 19.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`