Președintele Asociației Dăruiește Viața, Carmen Uscatu, susține că a fost amendată cu 3.500 de lei pentru organizarea unor acțiuni de comemorare a victimelor din clubul Colectiv, evenimente care au avut loc pe 6 și pe 7 mai, arată libertatea.ro.
"În momentul în care noi am fost în Piaţă, jandarmii au venit la noi şi au ţinut să ne precizeze că sunt acolo pentru a ne proteja şi că ne roagă, dacă intervine ceva, să le solicităm sprijinul. Au fost amabili, nu m-au legitimat, eu m-am prezentat.
Apoi, după o lună, au venit aceste amenzi. Dacă a durat o lună, a fost un lucru intenţionat, probabil au aşteptat să treacă emoţia momentului, că ne-am adunat acolo să comemorăm victimele infecţiilor nosocomiale, care au fost atât tinerii din Colectiv cât şi victime anonime.
Şi a doua zi oamenii s-au adunat în Piaţă, nu am scandat nimic, acţiunea s-a desfăşurat în faţa unei instituţii publice, respectiv Facultatea de Artitectură, şi conform legii aceste acţiuni nu trebuie anunţate. Prima amendă e în valoare de o mie de lei iar a cea pentru a doua zi este de 2.500 lei", a explicat Carmen Uscatu.
De altfel, Asociația Dăruiește Viața a transmis și un comunicat de presă prin intermediul căruia precizează că amenzile cu privina urmează a fi contestate în instanță.
"Pe 8 iunie, am primit două procese verbale, cu două amenzi, pe motiv că am organizat o adunare publica nedeclarată şi neînregistrată, pentru exprimarea unor opinii referitoare la situaţia din spitalele din România, iar pe timpul desfăşurării acesteia am condus activităţile participanţilor dirijând acţiunile şi scandările acestora. Nu am organizat nicio manifestaţie, nu am incitat lumea să facă nimic, nu am exprimat opinii, nu am condus nicio acţiune şi nu am iniţiat scandări. Noi am comemorat morţii care nu mai pot vorbi. Ca la orice comemorare, am vorbit despre cauzele morţii acestora şi despre ce trebuie făcut pentru a nu se mai întâmpla aşa ceva. Avem dreptul să ne comemorăm morţii", se arată în comunicat.