Preşedinţie: SRI a precizat că nu există motive pentru modificarea gradului de alertă în România

Publicat: 07 01. 2015, 18:47

Preşedintele Klaus Iohannis, a fost informat, prin Departamentul Securităţii Naţionale, de către structurile de specialitate, despre situaţia determinată de tragicul atentat care a avut loc la Paris, SRI precizând că nu există motive pentru modificarea gradului de alertă.

„SRI a precizat ca nu există motive pentru a se modifica gradul de alertă în România şi nu a fost identificat vreun pericol de tip terorist la nivelul ţării noastre în acest moment”, se arată într-un comunicat publicat de Președinție.

De asemenea, Administraţia Prezidenţială anunţă că ”instituţiile abilitate ale statului urmăresc îndeaproape situaţia, asigură cooperarea interinstituţională astfel încât cetăţenii României să fie în siguranţă”.

Cel puţin 12 persoane au fost ucise, iar alte 10 au fost rănite în atacul de miercuri de la sediul săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo, un atac de inspiraţie islamistă.