Președinția a susținut joi, la Curtea Constituțională, prin vocea consilierului prezidențial, Simina Tănăsescu, că nu există niciun conflict de natură instituțională generat de faptul că șeful statului a refuzat să o revoce din funcție pe șefa DNA Laura Codruța Kovesi.
”Conflictul instituțional de care se face vorbire este inexistent. Nici una dintre cele două autorități nu și-a depășit competențele și nici nu a refuzat să își exercite competențele conferite de Constituție și lege”, a explicat Simina Tănăsescu.
De asemenea, aceasta a precizat că refuzul președintelui nu a determinat un blocaj instituțional, așa cum a susținut ministrul Justiției, ci este vorba despre finalizarea unei proceduri şi exercitarea unei atribuţii legale a şefului statului.
Magistrații de la Curtea Constituțională dezbat joi sesizarea pe care Guvernul a formulat-o în urma deciziei președintelui Klaus Iohannis de a o menține la conducerea DNA pe Laura Codruța Kovesi.