Președintele UNJR, despre decizia CCR privind interceptările SRI: Textul a fost declarat doar parțial neconstituțional. Orice cetățean trebuie să cunoască organele abilitate să facă interceptări (VIDEO)
Dana Gârbovan, președintele UNJR, consideră că CCR a denunțat faptul că nu sunt specificate clar instituțiile care pot efectua interceptări în cazul dosarelor penale.
Judecătorul a precizat pentru Știrile B1 TV că „cred că minuta scoate în evidență un principiu de drept – administrarea justiției se poate face prinlegi publice care trebuie să fie accesibile cetățeanului de rând”.
#DIRECT_ONE_86hwfb#
Și, din câte știe, „textul a fost declarat doar parțial neconstituțional”.
„Orice cetățean trebuie să știe care sunt organele abilitate să facă acest lucru pentru că au un grad ridicat de intruziune în viața privată”.
Gârbovan a subliniat că e importantă motivarea CCR care urmează să fie făcută publică. Apoi după ce se va publica decizia în Monitorul Oficial măsura va deveni obligatorie.