Președintele Tribunalului Dâmbovița, cercetat pentru trafic de influență: Ar fi încasat mită 12.500 de lei pentru un dosar

Președintele Tribunalului Dâmbovița, cercetat pentru trafic de influență: Ar fi încasat mită 12.500 de lei pentru un dosar

Procurorii DNA îl cercetează pe președintele Tribunalului Dâmbovița, Ion Miloșoiu, acuzat că ar fi luat mită 12.500 de lei pentru a soluționa favorabil dosarul unei persoane aflate în arest preventiv.

Alături de acesta, sunt cercetați și George Banu, Robert Anghel, Vișan Eftimie și Gheorghe Doican pentru acuzația de cumpărare de influență, citează un comunicat al DNA remis Mediafax.

Potrivit procurorilor, în 2 noiembrie 2010, George Banu a pretins de la Vişan Eftimie şi de la Robert Anghel, prin intermediul lui Gheorghe Doican, 6.000 de euro pentru judecătorul Ion Miloşoiu, susţinând că are influenţă pe lângă preşedintele Tribunalului Dâmboviţa. În schimbul banilor, George Banu a promis că Robert Anghel va fi pus în libertate în dosarul în care este judecat, în stare de arest preventiv, la Tribunalul Dâmboviţa şi că se va dispune faţă de acesta condamnarea cu suspendarea executării pedepsei.

Procurorii i-au reţinut, marţi, pe George Banu, Vişan Eftimie şi Gheorghe Doican, urmând să ceară judecătorilor Curţii de Apel Piteşti arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.
 

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)