Președintele Traian Băsescu a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorii Sfântului Andrei

Publicat: 30 11. 2014, 12:55
Foto: presidency.ro

Președintele Traian Băsescu a transmis, duminică, un mesaj românilor, cu ocazia sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

„Doresc să adresez tuturor românilor urările mele cu prilejul sărbătorii Sfântului Andrei. Este o zi specială pentru poporul român, anticipând, prin cinstirea adusă Apostolului care ne-a convertit la creștinism, ziua națională. Sper că această sărbătoare ne va oferi prilejul de a reflecta la însemnătatea libertății pentru care românii au luptat în istorie și care a stat mereu sub semnul credinței și al adevărului. Aceste valori au dat sensul de astăzi al identității noastre și sunt convins că ne vor călăuzi și în viitor, pentru o viață demnă și prosperă”, a transmis Băsescu românilor.

”Urez tuturor celor care își sărbătoresc ziua onomastică tot ce este mai bun, speranță, bucurie și puterea de a-și îndeplini toate proiectele. La mulți ani!”, a mai transmis șeful statului.