Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, rămâne în arest

Publicat: 22 04. 2014, 21:55
Foto: stiriaz.com

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, arestat pentru fapte de corupţie, rămâne în detenţie.

Instanța supremă a respins contestaţia prin care acesta cerea înlocuirea măsurii preventivă, decizia fiind definitivă, informează Mediafax.

În 14 aprilie, Duicu a cerut Curţii de Apel Bucureşti înlocuirea măsurii de arestare preventivă cu cea a controlului judiciar, solicitarea fiind respinsă.

Decizia Curţii de Apel a fost contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care a menţinut hotărârea din 14 aprilie, astfel că Adrian Duicu rămâne în arest.

Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi a fost suspendat din funcţie în 18 aprile, după ce Prefectura Mehedinţi a primit o adresă de la instanţa supremă, potrivit căreia lui Duicu i s-a respins contestaţia la decizia CAB de arestare preventivă a acestuia

Duicu a fost suspendat până la definitivarea cauzei aflate pe rolul instanţei.

În 10 aprilie, ICCJ a hotărât, definitiv, ca Adrian Duicu, şeful IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, şi omul de afaceri Constantin Popescu, preşedintele PSD Orşova, acuzaţi de fapte de corupţie, să rămână în arest.

Cei trei au fost arestaţi preventiv în 4 aprilie, printr-o decizie luată de Curtea de Apel Bucureşti, la propunerea procurorilor DNA.

Procurorii DNA au început urmărirea penală în cazul lui Adrian Duicu pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu şi două infracțiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.