Preşedintele pregăteşte propuneri surpriză la Curtea Constituțională. Surse: Șefa ÎCCJ, Livia Stanciu, propunerea lui Klaus Iohannis pentru CCR (VIDEO)

Publicat: 03 05. 2016, 18:53

Preşedintele pregăteşte propuneri surpriză la CCR. Cum în acest an vor expira mandatele actualului preşedinte de la Curtea Constituţională, Augustin Zegrean, şi cele ale judecătorilor Valentin-Zoltan Puskas şi Tudorel Toader, urmează ca aceştia să fie înlocuiţi de alți trei judecători, unul propus de președinte, unul de Senat şi altul de Camera Deputaților.

Potrivit unor surse, preşedintele Klaus Iohannis ar urma să o propună pe Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi, transmite B1 TV.

Preşedintele pregăteşte propuneri surpriză la Curtea Constituțională. Surse: Șefa ÎCCJ, Livia Stanciu, propunerea lui Klaus Iohannis pentru CCR

#DIRECT_ONE_27q2cb#

Stanciu se apropie de finalul celui de-al doilea mandat la şefia Curţii Supreme, limita impusă de lege.

Din partea Senatului se vehiculează numele social-democratului Ioan Chelaru, iar ce-al treilea post ar reveni, la propunerea Camerei Deputaţilor, lui Attila Varga.
Miercuri, după Comisia Juridică, se va lua şi decizia finală.