Președintele PNL Gorj, Dian Popescu, trimis în judecată pentru abuz în serviciu și uz de fals

Președintele PNL Gorj, Dian Popescu, trimis în judecată pentru abuz în serviciu și uz de fals

Președintele PNL Gorj, Dian Popescu, ales senator în 9 decembrie, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu și uz de fals, într-un dosar privind contracte derulate de Primăria Peştişani.

Alături de liberal, au fost deferite justiției și alte persoane, între care primarul din Peştişani, Florin Pavel, şi secretarul general adjunct în Ministerul Economiei, Dumitru Pârvulescu.

Conform rechizitoriului întocmit de Parchetul Tribunalului Gorj, citat de Mediafax, Dian Dumitru Popescu şi fratele său, Gabriel Titus Popescu, în calitate de administratori la Maserati SRL Ţicleni, au încasat, în mod necuvenit, de la Primăria Peştişani 154.000 de lei pentru lucrări de proiectare şi execuţie, care nu au fost însă realizate.

Cei doi au fost trimişi, fiind acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dar şi de uz de fals întrucât, la un control, au prezentat Curţii de Conturi documente care nu corespundeau realităţii.

Dian Popescu mai este acuzat de dare de mită, întrucât i-ar fi oferit, în anul 2008, primarului comunei Peştişani, Florin Pavel, membru al PNL Gorj, 7.000 de lei, banii fiind folosiţi atunci, susţin anchetatorii, în campania electorală.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)