Președintele Klaus Iohannis: România acordă o atenție specială relației cu Sfântul Scaun

Publicat: 15 05. 2015, 22:03
Foto: facebook.com/klausiohannis

Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la Roma, că România acordă o atenție specială relației cu Sfântul Scaun și apreciază în mod deosebit viziunea Sanctității Sale, Papa Francisc, despre nevoia de a crea mai multă solidaritate, mai mult dialog în societate, precum și despre urgența combaterii plăgilor care afectează lumea contemporană, scrie Agerpres.

România are prin istoria și cultura sa istoria unei relații speciale cu Sfântul Scaun, pe care a exprimat în numeroase rânduri prin dialogul ecumenic și prin rolul pe care îl recunoaște bisericilor în societate. Dorința noastră e să dezvoltăm și să aprofundăm colaborarea excelentă existentă în prezent în planul relațiilor bilaterale„, a mai spus Iohannis.

Șeful statutul a vizitat Colegiu Pontifical Pio Romeno și a participat la o scurtă slujbă religioasă oficiată în capela colegiului.

El a apreciat activitatea Colegiului, arătând că acesta a fost și este „un loc de iradiere a spiritualității și culturii” și a amintit în acest context ierarhi precum Iuliu Hossu, care au cunoscut „prigoana și martiriul” din timpul regimului comunist.

Șeful Statului, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, a transmis un mesaj despre vizita sa la Vatican.

Președintele Klaus Iohannis a fost primit vineri, la Vatican, de Papa Francisc, șeful statului fiind însoțit de soția sa, Carmen Iohannis, și de delegația prezidențială. Un comunicat remis presei ulterior de către Administrația Prezidențială precizează că Papa Francisc a acceptat invitația președintelui Klaus Iohannis de a vizita România, data urmând a fi convenită ulterior. (Detalii aici)