Președintele Klaus Iohannis, prezent la lansarea candidaturii României pentru organizarea Universiadei de vară din 2021, marți, la Universitatea din București

Publicat: 09 03. 2015, 18:54
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis va fi prezent marți, 10 martie, începând cu ora 17:00, în Aula Magna a Facultății de Drept a Universității București, la lansarea oficială a candidaturii României la organizarea Universiadei de vară din anul 2021, care precede depunerea memorandumului către Guvernul României, anunță Asociația Student Sport.

Nadia Comăneci, Andreea Răducan, Mihai Covaliu, dar și Eric Saintrond, Secretarul General al Federației Internaționale a Sportului Universitar (FISU) se numără printre cei care vor lua cuvântul în cadrul evenimentului.

Universiada este o manifestare sportivă și culturală internațională, organizată la fiecare doi ani într-o altă țară, pe baza unei proceduri de selecție elaborată de FISU, și care se adresează studenților sportivi din întreaga lume.

Organizarea Universiadei de Vară din 2021 are nevoie de sprijinul Guvernului României în vederea depunerii candidaturii de către Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU) și achitarea taxei de înscriere în valoare de 10.000 de euro, până pe data de 31 martie 2015.

”Cred că România are nevoie de acest proiect din toate punctele de vedere. România este ceea ce noi transmitem despre ea, iar sportul de performanță ne-a făcut să existăm peste tot în lume. Vrem să fim cunoscuți ca o țară a campionilor”, declară Adrian Socaciu, fondator și președinte al Asociației Student Sport.

Programul Universiadei de Vară include 10 sporturi obligatorii (totalizând 13 discipline) și până la 3 sporturi opționale. Disciplinele obligatorii sunt: atletism, baschet, scrimă, fotbal, gimnastică artistică, gimnastică ritmică, judo, natație, sărituri în apă, polo, tenis de masă, tenis, volei. La lista sporturilor obligatorii, din 2017 se va adăuga taekwondo, iar din 2019 tirul cu arcul.
Organizarea Universiadei de vară 2021 în România va reprezenta o oportunitate majoră de dezvoltarea durabilă a brand-ului de ţară, dar și de construire pe termen lung a strategiei de creştere a veniturilor şi a calităţii vieţii în țara noastră, se mai arată în comunicat.