Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind înăsprirea pedepselor pentru agresiunile sexuale împotriva minorilor

Publicat: 29 10. 2020, 15:06
Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind înăsprirea pedepselor pentru agresiunile sexuale împotriva minorilor.

Legea prevede introducerea violului şi a actului sexual cu un minor printre infracţiunile pentru care prescripţia nu înlătură răspunderea penală.

Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, stipulează actul normativ.

Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima sau fapta a fost săvârşită de către o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educare, pază sau tratament se află minorul sau făptuitorul a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze, mai prevede textul legislativ.

La capitolul referitor la proxenetism, dacă faptele sunt săvârşite faţă de un minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate. Dacă faptele au fost săvârşite faţă de un minor de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima, de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor, sau minorul se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului, limitele speciale ale pedepsei prevăzute se majorează cu încă o pătrime, se mai arată în lege.

Actul normativ mai prevede pedepse cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când faptele au fost săvârşite de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor.

Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 14 şi 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani. În prezent, vârsta minorului în acest caz este între 13 şi 15 ani. Dacă minorul nu a împlinit 14 ani, fapta se pedepseşte cu închisoarea de 2 la 9 ani.

Legea mai prevede înăsprirea pedepselor şi în cazurile de corupere sexuală a minorilor, de racolare a minorilor în scopuri sexuale.