Președintele Iohannis, despre refugiați: Acei migranți nu vor în România, suntem marginali pentru ei. Nu e cazul să intrăm într-o logică a panicării

Publicat: 14 09. 2015, 17:48

Klaus Iohannis a vorbit în cadrul conferințe de presă susținută la Palatul Cotroceni despre refugiați și măsurile speciale care ar putea fi luate pentru aceștia.

„Acei migranți nu vor în România, ei vor în altă parte. România nu e Spațiul Schengen. Suntem marginali pentru ei. Ei nu vor să intre, nici să stea. Dar asta nu ne absolvă de o analiză serioasă”.

Întrebat dacă e necesară intervenția armatei, președintele a subliniat că „nu e cazul să intrăm într-o logică a panicării sau orice altceva. Nu e nevoie de o pregătire sau dislocare suplimentară în această etapă. Dacă se construiesc programe europene la care putem participa, e altă discuție”.

În ceea ce privește capacitatea de primire a lor, șeful statului a declarat că „am face bine să creștem capacitatea României în acest domeniu fiindcă problema demografică există și la noi. O dată și-o dată va trebuie să răspundem la această chestiune”.

„E clar că dacă noi am oferit cele 1.700 de locuri pentru lotul de 40.000, și sunt folosite toate, atunci trebuie să ne punem serios problema cum ne arătăm solidaritatea în continuare”, a explicat Iohannis.