Prioritățile României. Președintele Iohannis a vorbit cu cancelarul Austriei despre obiectivele țării noastre în timpul președinției rotative a UE

Publicat: 13 12. 2018, 23:19

Klaus Iohannis, președintele României, a discutat, joi, cu Sebastian Kurz, cancelarul Austriei, despre prioritățile președinției României la Consiliul Uniunii Europene, dar și despre vizita pe care oficialul austriac urmează să o desfășoare în țara noastră, transmite Agerpres.

„Discuţiile, care au avut loc în marja reuniunii Consiliului European, s-au axat pe subiectele actuale ale agendei europene, din perspectiva asigurării continuităţii de acţiune între cele două Preşedinţii succesive ale Consiliului Uniunii Europene”, informează Administrația Prezidențială, după întrevederea președintelui cu cancelarul Republicii Austria, care deține în prezent președinția rotativă a UE.

Totodată, scrie sursa citată, Klaus Iohannis şi Sebastian Kurz au evocat contextul european complex în care se realizează tranziţia la Preşedinţia rotativă a Consiliului UE între cele două state, marcat de procesul Brexit, alegerile pentru Parlamentul European, finalizarea procesului de reflecţie privind viitorul Uniunii sau negocierile privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027.

Preşedintele Klaus Iohannis a menţionat că România va acţiona cu pragmatism şi responsabilitate pe durata mandatului său la Preşedinţia Consiliului UE, urmărind ca, prin acţiunile sale, să contribuie la avansarea negocierilor pe dosarele prioritare la nivel european, în efortul comun de a obţine rezultate în beneficiul întregii Uniuni”, precizează Administraţia Prezidenţială.

De partea cealaltă, Sebastian Kurz şi-a exprimat „sprijinul pentru obiectivele şi priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene”.

„Totodată, cei doi interlocutori au discutat despre pregătirea vizitei pe care cancelarul austriac urmează să o efectueze în România, în data de 21 decembrie”, mai arată Administraţia Prezidenţială, potrivit sursei citate.