Eveniment
Preşedintele echipei de fotbal Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, a fost jefuit vineri, în cartierul Panduri din Sectorul 5 al Capitalei, de un bărbat care, după ce l-a agresat, i-a furat borseta şi a fugit, acesta fiind căutat de poliţişti.
“Incidentul a avut loc vineri, în jurul orei 15.00, pe strada Ion Urdăreanu”, a declarat Alexandru Niculae, purtător de cuvânt al Poliției Capitalei, informează Mediafax.
Pădureanu a fost atacat de un bărbat care a încercat să îi smulgă geanta din mână. Văzând că nu poate să îi ia geanta, bărbatul a luat o borsetă care căzuse din geantă şi a fugit.
Preşedintele Gloriei Bistriţa a depus plângere, agresorul fiind căutat de poliţişti.