Președintele Germaniei, Joachim Gauck, va începe luni o vizită de stat în România, la invitația omologului său român, Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Pe agenda discuțiilor se află, printre altele, aspecte ce țin de relațiile bilaterale, schimburile economice, precum și rolul minorităților în cele două societăți.
”În cadrul discuţiilor vor fi identificate modalităţile cele mai eficiente de dezvoltare şi intensificare a relațiilor bilaterale, consolidate de dinamica dialogului politic, schimburile economice solide, dar și de rolul important al minorității germane din România, alături de comunitatea de români din Germania, una dintre cele mai bine integrate pe piaţa muncii germane”, se arată în comunicatul citat.
Astfel, ”Preşedintele Klaus Iohannis va sublinia interesul părţii române faţă de intensificarea relaţiilor de tip strategic cu Germania, inclusiv cu landurile federale germane. În ceea ce priveşte componenta economică a relaţiei bilaterale, Preşedintele României va sublinia necesitatea consolidării în continuare a acesteia, plecând de la faptul că Germania este primul partener comercial al României, cu care se derulează o cincime din volumul comerţului exterior al ţării noastre, şi al treilea investitor în economia românească”, se mai arată în comunicatul Președinției.
Totodată, Klaus Iohannis „va prezenta evaluarea Bucureştiului asupra modalităţilor de gestionare a provocărilor complexe, interne şi externe, cu care se confruntă Uniunea Europeană la ora actuală, inclusiv în vecinătate. Consultările vor cuprinde şi un schimb de opinii asupra apropiatului Summit NATO, în cadrul căruia Preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia necesitatea consolidării echilibrate a întregului flanc estic al Alianţei”.
În cursul vizitei de trei zile a președintelui Germaniei, cei doi șefi de stat vor participa, pe 22 iunie, la o întâlnire cu oameni de afaceri germani şi români, pentru a discuta asupra modalităţilor de dezvoltare, în continuare, a relaţiilor bilaterale economice, inclusiv a investiţiilor.
Vizita cuprinde și o deplasare la Sibiu, unde cei doi preşedinţi se vor întâlni cu reprezentanţi ai minorităţii germane, vor vizita liceul Brukenthal şi biserica fortificată de la Cisnădie.