Președintele Federației de părinți, replică pentru Andreea Moldovan pe problema testării în școli. Iulian Cristache: Problema e în curtea Ministerului Sănătății. E clar că vorbim vorbe (VIDEO)
Iulian Cristache, președintele Federației naționale a asociațiilor de părinți, i-a oferit o replică Andreei Moldovan, după ce secretarul de stat în Ministerul Sănătății a rugat „din suflet” să se efectueze testele rapide distribuite în școli. „Același lucru îi spun și eu doamnei secretar de stat, o rog din suflet să facă astfel încât să pună la dispoziție personal care să facă aceste testări acolo unde există acordul părinților”, a spus el, marți dimineață, pe B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Iulian Cristache, Președintele Federației de părinți, replică pentru secretarul de stat Andreea Moldovan, în ceea ce privește testarea în școli
„Ați pus înainte declarația doamnei secretar de stat (Andreea Moldovan, n.r.) și același lucru îi spun și eu doamnei secretar de stat, o rog din suflet să facă astfel încât să pună la dispoziție personal care să facă aceste testări acolo unde există acordul părinților, pentru că nu se face. Avem reglementare, exact cum spunea și doamna secretar de stat, dar problema este în curtea Ministerului Sănătății. Nu putem pune cadrele medicale, chiar dacă vorbim doar de o simplă probă de test rapid, să facă aceste lucruri, pentru că de aici apare și nesiguranța părinților și refuzul majorității părinților pentru testarea rapidă. Unde nu avem cabinet școlar și unde există posibilitatea ca acest virus să se transmită, dacă este unul sau doi copii care sunt diagnosticați pozitiv, atunci Direcțiile de Sănătate Publică trebuie să își facă datoria, să coboare în școli și să meargă să facă aceste testări. Dacă ne dorim să împiedicăm transmiterea acestui virus”, a declarat Iulian Cristache, președintele FNAP-IP.
Sorin Cîmpeanu: Ministerul Sănătății e responsabil de partea de testare
În școli au fost distribuite 1,85 milioane de teste antigen rapide, însă într-o lună și jumătate au fost folosite doar 19.000. Despre această situație a vorbit și Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, care a propus folosirea testelor non-invazive. Recent, el a explicat, totuși, că partea de testare ține de Ministerul Sănătății, nu de cel al Educației.
„Am spus că soluția ar putea fi acele teste non-invazive, care pe de o parte nu necesită personal medical pentru administrare, ele pot fi chiar auto-administrate, am văzut bine în alte state europene, în alte școli, iar pe de altă parte sunt convins din discuțiile multiple pe care le-am avut cu părinți că ar fi mult mai ușor de acceptat, fiind considerate non-invazive sau a nu fi traumatizante, așa cum sunt considerate de către unii părinți aceste teste antigen rapide care au fost distribuite în beneficiul testării în școli, angajați și elevi”, spunea Sorin Cîmpeanu, în 18 martie, pe B1 TV.
Întrebat care e pasul de la intenție, la materializare, sau mai exact cine ar trebui să pună în practică implementarea testelor non-invazive, ministrul Educației a răspuns: „Nu vreau să pasez responsabilitatea, dar în mod evident e Ministerul Sănătății responsabil cu această parte de testare. Sunt convins că se va găsi o soluție”.