Jucătorii de etnie maghiară din echipa de hochei a României vor intona imnul secuiesc, de câte ori vor avea ocazia. Declaraţia şocantă îi aparţine chiar preşedintelui Federaţiei de Hochei din ţara noastră, Tanţos Barna şi a apărut în publicaţia maghiară Erdei. Pe de altă parte însă, Barna a declarat, în exclusivitate pentru B1 TV, că este vorba despre o traducere greşită a declaraţiei.
„Ați făcut o traducere greșită. Declarația nu a fost făcută portalului Erdely, ci la întrebările unui jurnalist din Germania. Acel imn, așa zis secuiesc, se cântă în pationarul respectiv de cel puțin 20 de ani fără ca cineva să fie lezat în ceva. Probabil că se va cânta și în viitor pentru că nu aduce atingere nimănui și nu ar trebui să deranjeze pe nimeni. Am spus că trebuie să vedem partea sportivă și să nu dam lucrurilor o conotație etnică”, a declarat oficialul.
.