Președintele CSM: Numeroși demnitari s-au implicat în activități infracționale. Au subevaluat eficiența instituțiilor

Președintele CSM: Numeroși demnitari s-au implicat în activități infracționale. Au subevaluat eficiența instituțiilor

Numeroși demnitari au subevaluat eficiența instituțiilor și a legislației specifice și s-au implicat în activități infracționale, însă Consiliul Superior al Magistraturii va sprijini Direcției Naționale Anticorupție în toate demersurile sale, a declarat marți președintele CSM, Marius Tudose, cu prilejul prezentării bilanțului DNA.

„Ce este într-o oarecare măsură surprinzător este că, deși lupta împotriva corupției a fost declarată ca prioritate a statului român încă din perioada de preaderare la Uniunea Europeană, în acest sens fiind create instituții și legi, constatăm că totuși numeroși demnitari și persoane cu funcții publice au subevaluat seriozitatea și eficiența instituțiilor și a legislației specifice implicându-se în activități infracționale periculoase, aducând serioase prejudicii de imagine funcțiilor lor, instituțiilor din care făceau parte, dar mai ales prejudicii impresionante la bugetul de stat. Iar datele și cifrele din raportul de activitate al DNA pe anul 2014 reflectă cu prisosință acest lucru”, a spus Marius Tudose, citat de Agerpres.

El a apreciat că recuperarea de către instituțiile responsabile a prejudiciilor constatate prin hotărâri judecătorești definitive, împreună cu pedepsele stabilite, pot genera efecte disuasive energice, contribuind serios la descurajarea fenomenului și dând astfel consistență actului de justiție.

„Desigur că munca procurorilor anticorupție nu este deloc comodă sau lipsită de expunere, iar din această perspectivă, CSM, consecvent în exercitarea rolului său constituțional, a intervenit și va interni prompt în toate situațiile cu potențial de afectare a independenței justiției și a magistraților”, a declarat președintele CSM.

Tudose și-a arătat îngrijorarea privind numărul relativ mare de magistrați trimiși în judecată pe parcursul anului 2014 pentru fapte de corupție sau conexe acestora.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`