Răducu Filipescu, președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, este acuzat de ANI de abuz în serviciu contra intereselor publice și conflict de interese. Potrivit unui comunicat de presă al ANI, Răducu Filipescu a exercitat atribuțiile în serviciu, a participat la vot și a semnat hotărârile de aprobare a bugetelor Județului Călărași pentru 2009, respectiv 2010, prin intermediul cărora a fost alocată suma totală de 1.045.000 lei către două asociații de dezvoltare intercomunitară, ECOAQUS și ECOMANAGEMENT SALUBRIS, în cadrul cărora acesta deține calitatea de președinte și funcția de președinte al Consiliului Director.
Filipescu Răducu exercită, în prezent, al doilea mandat consecutiv de Președinte al Consiliului Județean Călărași.
În timpul exercitării celui de-al doilea mandat de Președinte al Consiliului Județean Călărași (2008 – 2012), au fost înființate, prin hotărâri ale Consiliului Județean Călărași, două asociații de dezvoltare intercomunitară, persoane juridice de drept privat cu statut de utilitate publică, ECOAQUA și ECOMANAGEMENT SALUBRIS, având drept scop finanțarea, organizarea și reabilitarea serviciilor de utilitate publică de alimentare cu apă și canalizare și de colectare a deșeurilor reziduale, la nivelul Județului Călărași.
La data de 01.09.2009, a fost înființată S.C. ECOAQUA S.A. Călărași, având ca acționari/ asociați toate unitățile administrativ-teritoriale ale Asociației de dezvoltare intercomunitară ECOAQUA, iar Consiliul Județean Călărași, prin Filipescu Răducu – GEORGE, este acționarul principal al S.C. ECOAQUA S.A. Călărași.
Filipescu Răducu a votat şi semnat Hotărârile Consiliului Județean Călărași nr. 32/2009 şi nr. 25/2010 privind aprobarea bugetului Județului Călărași pe anul 2009, respectiv pe anul 2010.
Prin intermediul celor două hotărâri, a fost aprobată și alocată suma totală de 1.045.000 Lei către cele două asociații de dezvoltare intercomunitară, ECOAQUA și ECOMANAGEMENT SALUBRIS, în cadrul cărora Filipescu Răducu deține calitatea de Președinte și funcția de Președintele al Consiliului Director.