Direcția Națională Anticorupție l-a trimis în judecată pe preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Ialomiţa, Silvian Ciupercă, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, pentru intervenţii la un consilier din Ministerul Sănătăţii şi la conducerea ADR Muntenia, informează Mediafax. Alături de Silvian Ciupercă au fost trimise în judecată alte 14 persoane.
Președintele CJ Ialomița este urmărit penal pentru luare de mită, două infracţiuni de folosirea influenţei şi autorităţii conferite de funcţia de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul a unui folos necuvenit, abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie, două infracţiuni de instigare la abuz în serviciu, instigare la fals intelectual şi complicitate la folosirea şi prezentarea, cu rea-credinţă de documente, declaraţii false, inexacte sau incomplete, obţinându-se pe nedrept fonduri europene.
În luna ianuarie 2014, Silvian Ciupercă şi-a folosit influenţa şi autoritatea conferită de funcţia de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul a unui folos necuvenit, respectiv asigurarea postului de manager interimar în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Slobozia, potrivit procurorilor anticorupție.
Silvian Ciupercă, a fost arestat preventiv în 12 februarie, între timp fiind plasat sub control judiciar.