Preşedintele CJ Harghita, trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu

Publicat: 16 09. 2013, 17:25
Foto: stiri.covasnamedia.ro

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, alături de alte 12 persoane, a preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, Csaba Borboly.

Acesta este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată şi fals intelectual.

În total, în acest dosar au fost trimise în judecată 13 persoane, prejudiciul estimat fiind de peste 1,1 milioane de euro.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, în luna decembrie 2010, în calitate de președinte al Consiliului Județean Harghita, inculpatul Borboly Csaba a dispus în mod nelegal și nejustificat, decontarea sumei de 1.888.914,20 lei în favoarea constructorului SC STRAVIA GROUP SRL pentru o serie lucrări de reabilitare a unui drum județean.

Plata s-a făcut în condițiile în care prețurile firmei care a câștigat licitația erau cu mult mai mari decât cele ale firmei excluse din procedura de licitație, în care dirigintele de șantier nu a fost de acord cu acceptarea la plată a lucrărilor și în condițiile în care proiectul inițial nu fusese respectat în ce privește grosimea asfaltului și nici nu exista o dispoziție de modificare a acestui proiect, informează un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie