Președintele CCR, Valer Dorneanu, a refuzat o probă esenţială în dosarul Tăriceanu contra DNA privind OUG13 (VIDEO)

Publicat: 28 02. 2017, 18:11

Curtea Constituţională a decis luni că ancheta declanşată de DNA asupra circumstanţelor în care a fost emisă ordonanţa de urgenţă nr. 13, cea care i-a scos pe români în stradă, ar fi declanşat un conflict juridic între puterile statului, admițând astfel sesizarea lui Tăriceanu.

Jurnalistul Liviu Avram susține că decizia CCR fost luată după ce preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a refuzat administrarea unei probe esenţiale. Potrivit acestuia, este vorba despre ordonanţa prin care DNA a declinat dosarul către Parchetul General.

“Acolo judecătorii puteau vedea ce anume anchetează DNA”, susține Avram într-un articol pentru Adevărul.

Președintele CCR, Valer Dorneanu, a refuzat o probă esenţială în dosarul „Tăriceanu contra DNA” privind OUG13

#DIRECT_ONE_m0ws08#

În clipul postat de Adevărul se poate vedea că în ziua judecăţii, preşedintele Curţii Constituţionale a dat primul cuvânt senatorului Şerban Nicolae, reprezentant al preşedintelui Senatului, autorul sesizării. Însă înainte ca acesta să-şi înceapă pledoaria, reprezentanta Ministerului Public, procurorul Iuliana Nedelcu, a solicitat depunerea unui nou document, care să completeze probatoriul solicitat anterior de către CCR, şi în a cărui posesie intrase în dimineaţa respectivă.

Documentul pe care Ministerul Public dorea să-l depună era ordonanţa prin care, în aceeaşi zi, DNA a clasat una dintre infracţiunile reclamate de denunţător şi a declinat restul dosarului către Parchetul General. Din ordonanţă rezulta că, pe lângă alte două infracţiuni deja denunţate şi păstrate în continuare în dosar (favorizarea făptuitorului şi furnizarea de date inexacte Parlamentului şi Preşedintelui României), procurorii mai obţinuseră indicii cu privire la săvărşirea altor trei fapte penale: fals intelectual, sustragerea sau distrugerea de probe, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri.

“Importanţa acestei probe rezidă în faptul că, din analizarea ei, judecătorii constituţionali ar fi putut să vadă cu mai multă acurateţe scopurile anchetei declanşate de DNA: oportunitatea emiterii ordonanţei 13 sau faptele penale care au însoţit această procedură”, conchide Avram.