Președintele Casei de Pensii: Vârsta de pensionare la femei va crește. În viitoarea lege să egalizăm vârstele de pensionare atât la femei cât și la bărbați

Președintele Casei de Pensii: Vârsta de pensionare la femei va crește. În viitoarea lege să egalizăm vârstele de pensionare atât la femei cât și la bărbați
Sursa: Pixabay

Președintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, a declarat la Antena 3, că femeile se vor putea pensiona la vârsta de 63 de ani, nu la 61, cum este în prezent.

„Este o tendință în toate statele din Uniunea Europeană a creșterii vârstei de pensionare datorită speranței de viață, care este în continuă creștere. În acest moment, vârsta de pensionare în România este de 65 de ani la bărbați și, în 2033, se ajunge la 63 de ani la femei”, a spus președintele Casei de Pensii, potrivit sursei citate.

„În Germania, în Italia, deja vârstele de pensionare sunt mult mai ridicate, 67-68 de ani, dar în momentul de față noi am rămas la 65 de ani”, a adăugat Daniel Baciu.

Potrivit acestuia, în viitoarea lege s-ar putea „egaliza vârstele de pensionare atât la femei cât și la bărbați, pentru a nu fi discriminare”.

Acesta a vorbit și despre recalcularea pensiei.

”Vreau să fac o precizare importantă – recalcularea vizează în primul rând acele inechități din sistem. După cum am explicat, atunci când în interiorul aceluiași număr de puncte avem niște cuantumuri diferite, în funcție de anul ieșirii la pensie și legislația din acel moment. Această recalculare nu este un proces fix, lumea va avea diferite creșteri ale pensiei, nu are legătură cu indexarea anuală care se face asupra tuturor pensiilor.

Cu privire la indexare, avem aceste calcule, contează foarte mult influența acestor majorări în bugetul asigurărilor sociale de stat, în bugetul de pensii. Avem diverse scenarii de creștere a valorii punctului de pensie, pe care noi le punem pe masa factorilor decidenți, astfel încât să ia decizia cea mai bună”.

Ministerul Muncii, precizări cu privire la mărirea vârstei de pensionare

Ministerul Muncii a făcut noi precizări cu privire la creșterea vârstei de pensionare și la stagiul complet de cotizare. Astfel, potrivit noilor decizii, persoanele care se află în pragul pensionării nu ar trebui să își mai facă griji cu privire la vârsta la care își pot înceta activitatea.

Legea discutată în Parlament nu va majora vârsta de pensionare și nici nu va contribui la modificarea stagiului de cotizare.

„Atragem atenția că viitoarea lege nu prevede majorarea vârstei de pensionare, iar proiectul la care se face referire în caietul de sarcini este cel care a fost deja aprobat de Guvern, care este în dezbatere în Parlament şi dă posibilitatea rămânerii în activitate până la 70 de ani celor care doresc. Actuala lege a pensiilor publice (Legea nr. 263/2010) prevede că stagiul complet de cotizare este de 35 de ani. Acest stagiu va rămâne neschimbat în viitoarea lege”, a transmis Ministerul Muncii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`