Președintele CA al CFR, Sorin Mîndruțescu, și-a dat demisia din funcție

Publicat: 18 09. 2013, 14:11
Foto: business-review.eu

Sorin Mîndruțescu și-a dat demisia din funcția de președinte al Consiliului de Administrație al CFR, invocând motive personale potrivit unui anunț al companiei.

Mîndruțescu, fost CEO al Oracle România, se afla în funcție din luna aprilie, demisia sa intrând în vigoare de pe 13 septembrie.

„În cele cinci luni de conducere a companiei de către echipa condusă de Sorin Mîndruţescu au demarat mai multe acţiuni de restructurare şi modernizare a CFR SA, printre care negocierea cu Ministerul de Finanţe a subvenţiei pentru mentenanţă şi investiţii, reluarea discuţiilor între partea română şi cea belgiană pentru punerea în practică a memorandumului interguvernamental pentru proiectul Gara de Nord în valoare de 2 miliarde de euro, înfiinţarea Departamentului de Marketing şi reorganizarea şi eficientizarea Departamentului de Fonduri Europene, regândirea statutului companiei şi a organigramei şi realocarea responsabilităţilor în concordanţă cu Ordonanţa 109/2011, identificarea şi valorificarea activelor non core ale CFR (care nu au legătură directă cu obiectul de activitate al companiei), rezolvarea problemei taximetriştilor pirat de la Gara de Nord, repoziţionarea Gării de Nord ca spaţiu al culturii urbane bucureştene”, citează Mediafax un comunicat al CFR.

Actualul CA a fost numit la jumătatea lunii aprilie, după ce Ministerul Transporturilor a respins planul de administrare propus de fostul Consiliu de Administraţie, ceea ce a condus la încetarea mandatului vechilor administratori.