Președintele Băsescu, dezamăgit de mizeria de pe faleza din Mamaia

Publicat: 10 08. 2013, 12:52

Preşedintele Traian Băsescu îşi petrece din nou sfârşitul de săptămână pe litoral. De data aceasta, şeful statului a ales să se relazexe pe faleza Cazinoului din Constanţa, unde a fost asaltat de turiştii dornici de un autograf sau o fotografie. Preşedintele a încheiat seara alături de soţia sa cu o vizită la un resort de lux din staţiunea Năvodari.

Din periplul preşedintelui pe litoral n-a lipsit nici restaurantul unui resort de 5 stele din Năvodari, acolo unde Traian Băsescu s-a retras alături de soţie. Staţiunea Neptun rămâne însă de departe preferata şefului statului.

”Cum e să fii turist în Mamaia? Mi-a plăcut aglomerația de acolo, dar nu și mizeria. Pe faleză e murdar. În Mamaia n-aș putea să simt că mă odihnesc, prefer să stau în Neptun”, a spus șeful statului.

Înainte, şeful statului a făcut o adevărată baie de mulţime în Mamaia.

Întrebat de oamenii care l-au aglomerat pe faleza de la Cazino, Băsescu  a replicat: ”Asta-i viaţa! Decât să te gonească mai bine să nu te lase să pleci”.

Traian Basescu, din nou la mare: Presedintele a fost nemultumit de mizeria din Mamaia

Embed: