Președintele ANOFM, Silviu Bian, arestat de Tribunalul București pentru mită

Publicat: 16 10. 2011, 20:19
Foto: jurnalul.ro

Secretarul de stat Silviu Bian, preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, Tribunalul București admițând propunerea procurorilor anticorupție, care îl acuză pe demnitar de luare de mită, informează Mediafax.

Duminică, DNA a stabilit, că Silviu Bian, în calitate de președinte al ANOFM, a primit 22.000 de euro și 19.000 de lei de la angajații filialei din Brașov a instituției pe care o conduce pentru a cofinanța posturile, acesta fiind prins în flagrant când primea alți 82.000 de lei.

Totodată, la 15 octombrie 2011, Silviu Bian a primit prin intermediar de la aceiași funcționari suma de 82.000 de lei, reprezentând o parte din retribuţiile aferente lunii septembrie 2011.

Procurorii au constatat infracțiunea flagrantă, Bian fiind reținut, sâmbătă, pentru 24 de ore, iar apoi arestat.