Preotul Eugen Tănăsescu: Domnule Arafat, limităm accesul la biserică doar dacă limităm transportul în comun, mall-urile și alte locuri populate

Preotul Eugen Tănăsescu: Domnule Arafat, limităm accesul la biserică doar dacă limităm transportul în comun, mall-urile și alte locuri populate

Preotul Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt Arhiepiscopia Tomisului, reacționează la declarația lui Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, potrivit căreia autoritățile ar putea lua măsuri drastice în privința adunărilor cu număr mare de persoane, pentru a preveni răspândirea noului coronavirus, iar aceste decizii ar putea să se aplice inclusiv Bisericii.

”Domnule Arafat: Limităm accesul la biserică doar dacă limităm transportul în comun, mall-urile și alte locuri populate. #bisericaemetrou”, a scris Eugen Tănăsescu, miercuri, pe Facebook.

În opinia șefului DSU, este posibil să se ajungă la o rată de infectare foarte mare.

„Este posibil să se ajungă la o rată de infectare foarte mare. La o rată de infectare foarte mare, numărul deceselor pe plan mondial poate să fie foarte mare. Sunt păreri, niciunul nu poate să spună ce va fi, din cauza asta suntem obligaţi să luăm toate măsurile posibile ca să limităm şi să prevenim”, a spus Arafat, la Antena 3.

Întrebat care ar putea fi rata de infectare în țara noastră, Raed Arafat a răspuns că la nivel mondial cifrele variază între 30 şi 70%.

Un punct de vedere a venit, marți, și din partea purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu. Acesta a susținut că BOR nu va pune lacătul pe biserici, dar ia măsuri ”oficiale şi autentice” de prevenire a izbucnirii unei epidemii.

„În aceste zile de firească îngrijorare, care a cuprins şi spaţiul nostru public din cauza creşterii numărului de îmbolnăviri provocate de coronavirus, credinţa, speranţa şi dragostea, discernământul moral, gândul la ceilalţi şi rugăciunea ar trebui sa ne anime pe fiecare în parte mai mult ca de obicei. Toate măsurile oficiale şi autentice de prevenire a izbucnirii unei epidemii rămân unele raţionale şi sunt menite să diminueze inclusiv aglomerarea unor spaţii publice, nu punerea lor sub lacăt. (…) Biserica pledează şi va pleda ferm pentru respectarea cu rigoare a normelor de igienă recomandate insistent de autorităţile medicale şi a tuturor reglementărilor guvernamentale, norme şi reglementări pe care le va împlini ea însăşi concret la nivel comunitar/parohial”, a declarat Bănescu pentru Agerpres.

Acesta a mai spus că Biserica îndeamnă la luciditate și la protejarea sănătății celor din jurul nostru.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)