Preotul din localitatea bihoreană Mihai Bravu a fugit cu banii enoriașilor tocmai în America. Odată cu popa Călin Pintea au dispărut şi banii adunaţi de oameni pentru construirea unei capele, cei pentru repararea casei parohiale şi arenda pentru terenul bisericii.
“Dom’ părinte şi-a golit pe furiş casa parohială, a lăsat cheile la un sătean, s-a urcat în maşină şi a fugit în lume, cu familie cu tot. Credincioşii l-au aşteptat degeaba să se întoarcă din concediu. Era de mult în America!”, scriu jurnaliștii de la ebihoreanul.ro.
„Ne-am dus la biserică cu cele de trebuinţă pentru parastas. Am stat ce am stat, dar preotul n-a venit. A doua zi am aflat că era plecat deja. Mai mare ruşinea! Dacă, Doamne fereşte, era un mort în sat, n-avea preot la capătâi!”, povesteşte Diana Scorţe, o localnică.
Zicala “Banul, ochiul dracului” nu-l sperie pe popa Pintea. De-a lungul timpului , acesta a crescut taxa datorată de credincioși de la 35 la 50 de lei, pe motiv că trebuie să-i crească și lui salariul. Oamenii au fost de acord, dar apoi au fost nevoiţi să accepte tot mai multe dări. Pintea le-a mai cerut oamenilor bani și pentru reabilitarea casei parohiale, în 2014, deși nu a făcut nimic.
Mai mult, în urmă cu un an, Pintea a început să adune bani şi pentru o capelă în cimitirul satului. Nici până la această dată nu se știe nimic despre ea.
„Părintele mi-a cerut să-i împrumut 300 lei să meargă la Ministerul Culturii pentru capelă, eu i-am dat 500 ca să-i ajungă! Abia apoi mi-am dat seama că de fapt umbla după viza de America”, povesteşte baciul Zelea.
Ca să poată primi viza, preotul a avut grijă să-şi umple bine contul bancar: alţi săteni l-au împrumutat cu sume de până la 2.500 lei, unul i-a plătit 5.000 lei ca arendă pentru pământul parohiei, cântăreţul bisericii nu şi-a văzut de trei luni salariul, deşi acesta e suportat de la bugetul statului, iar exemplele pot continua. Cert e că la sfârşitul lunii august preotul a plecat în concediu şi nu s-a mai întors…