Preoții explică de ce au venit la locul tragediei abia după patru zile: Aici le-au fost arse trupurile, sufletele sunt în altă parte. Sufletele lor sunt acum în grija noastră (VIDEO)

Preoții explică de ce au venit la locul tragediei abia după patru zile: Aici le-au fost arse trupurile, sufletele sunt în altă parte. Sufletele lor sunt acum în grija noastră (VIDEO)

Trei preoți au venit în fața clubului Colectiv, acolo unde s-a produs o adevărată tragedie, pentru a ține o slujbă de pomenire a celor 32 de persoane care și-au pierdut viața. Preotul Motoc Augustin, unul dintre cei prezenți, a susținut că preoții i-au pomenit pe morți în slujbele de la Biserică, dar nu au venit și la locul tragediei deoarece acolo au ars trupurile, iar ei se ocupă de suflete.

”Am venit pentru a face această pomenire. Suntem trimiți de la Arhiepiscopie și nu puteam lua această decizie singuri pentru că avem rânduielile noastre. Noi ne-am rugat în cimitire și biserici.

În fiecare sâmbătă și duminică noi slujim în biserici și acești oameni au fost pomeniți în biserici. În fiecare spital e un preot care acum îi consiliază pe bolnavi și pe familiile lor. Preoții noștri din biserici sunt alături de cei care suferă.

Preoții de la administrația cimitirelor au fost anunțați să venim să oficiem o slujbă. Dacă trebuie făcută o slujbă, trebuie să fie un sobor, altfel, dacă vine câte unul, se crează o dezordine. Am fost anunțați de ieri. Noi facem parte din administrația cimitirelor, mulți vor veni în cimitirele noastre și noi vom continua acolo slujbele.

Cuvintele sunt de prisos mai ales că acum sunt în mare suferință. Mulți își îngroapă copiii, noi ne rugăm ca sufletele lor să se așeze în ceruri lângă Dumnezeu. Nădejdea e în Învierera de Apoi. Suntem oameni în trup, iar sufletele noastre sunt nemuritoare. Trebuie să ne rugăm în continuare pentru ei.

Noi ne gândim la sufletele lor. Aici le-au fost arse trupurile, sufletele sunt în altă parte. Sufletele lor sunt acum în grija noastră”, a spus părintele Motoc Augustin.

Unul dintre cei care îi însoțea pe preoți și care a spus că el însuți nu e preot a afirmat că doi dintre prietenii săi au murit în incediu și alte două cunoștințe sunt internate la spital. Acesta a insistat că el a fost sâmbătă seară pentru a aprinde o lumânare și că mulți asemenea lui au făcut același lucru.

Sjuba a avut loc abia în a patra zi de după producera tragediei, în condițiile în care mai mulți oameni s-au revoltat pentru că niciun preot nu a venit să măcar să aprindă o lumânare în memoria victimelor.

”Mă deranjează foarte mult că nu au venit preoții. Trebuia să vină preoții, să vină un preot să stea neîncetat aici. Nu au tras un clopot la Mitropolie! Nu trebuiau să înceteze clopotele la Mitropolie! Trebuia să tragă într-una! Preafericitul ce face? Se plimbă într-un Mercedes cu scaune încălzite și televizor. Rușine să-i fie! Patriarhul are 200 și ceva de milioane și nu a venit să dea 10 lei pentru victime.

Tinerii au dreptul să aibă muzica lor preferată nu ar trebui condamnați. Dacă luați toate cluburila la rând, niciunul nu are aprobările necesare”, a spus luni o doamnă, care a venit la locul tragediei în semn de solidaritate cu victimele.

#DIRECT_ONE_fmapvx#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`