Locuitorii din comuna constănțeană Lumina au fost anunțați într-un mod inedit de venirea preotului paroh pentru molifta Postului Mare. Preotul Doru Chiriac a trimis enoriașilor o scrisoare de înștiințare, în care precizează ziua, ora, strada pe care își va desfășura activitatea și suma de 100 de lei pe care credincioșii sunt rugați să o doneze pentru construcția unui lăcaș de cult.
„Există obiceiul de câțiva ani ca preotul să meargă în acest răstimp de 40 de zile să binecuvânteze și să întărească credința printr-o rugăciune specifică postului. Vă rugăm deci (…) dacă doriți să primiți preotul, să aveți pregătit câte un pomelnic cu numele celor din casă și mai ales porțile deschise și câinii legați. De asemenea, avem nevoie de sprijinul d-voastră pentru a putea continua lucrările la biserica noastră nouă (…). Pentru acest lucru, după binecuvântarea casei în ziua mai sus amintită, vom veni cu CHITANȚIERUL pentru a strânge donații de la cei ce vor să ne ajute ca și în anii trecuți cu 100 de lei sau cine dorește și poate și cu alte sume“, se arată în scrisoarea trimisă enoriașilor.
Conștient că cererea în mod direct a unei sume de bani ar putea să-i revolte pe unii dintre localnici, Doru Chiriac face apel la calm.
„Rugămintea noastră este ca cei care nu doresc să ofere ajutor sau nu au posibilitatea să nu rostească vorbe urâte la adresa consilierilor sau a bisericii sau a preotului, ci doar să spună că nu doresc să contribuie, căci știm cu toții că nimeni nu are această obligație“, precizează preotul, potrivit constantadeazi.ro.
În acest caz s-a implicat primarul comunei care a precizat că gestul preotului nu este normal, în condițiile în care solicită enoriașilor în mod direct o sumă de bani.
„Nu este nicio problemă dacă cetăţenii vor să doneze, din proprie iniţiativă, pentru a ajuta biserica sau, în cazul nostru, construirea unui nou lăcaş. Însă, nu, nu mi se pare normal ca oamenilor să lie se propună direct o anumită sumă pentru a face acest lucru“, a declarat primarul din Lumina, Ioan Roman.
Foto:constantadeazi.ro