Premierul Tudose, reacție după DEZASTRUL din Timișoara

Premierul Tudose, reacție după DEZASTRUL din Timișoara

Premierul Mihai Tudose a tranmis condoleanțe familiilor celor cinci persoane care și-au pierdut viața în urma furtunii violente ce a lovit vestul țării.

Tudose a declarat că din punct de vedere guvernamental este celulă de criză MAI, la Timișoara, și a reproșat operatorilor de telefonie mobilă că ar trebui să urmeze exemplul altor companii din alte țări care trimit alerte pe telefon pentru oamenii aflați în zonele afectate, potrivit Știri pe Surse.

"A fost o urgie din câte am înțeles. Transmit condoleațe în nume personal, în numele Guvernului și multă sănătate persoanelor rănite. Din punct de vedere guvernamental, este celulă de criză la MAI, la Timișoara.

Am vorbit cu domnul ministru Bodog și cu directorul spitalului de la Timișoara, care mi-a dat o veste foarte bună. Unul dintre copii care erau în stare gravă, deja a fost operat și are un diagnostic pozitiv, ca să spun așa.

Nu ne putem lupta cu vremea, ceea ce putem să facem este la efecte. Toată zona medicală este în alertă, toată lumea este mobilizată, toată lumea este concentrată pe zona de răniți. Pe de altă parte, se formează echipe mixte de jandarmi și alte autorități, pentru a înlătura efectele materiale ale furtunii (…) Noi avem un buget pentru calamități și vom ajuta localitățile afectate de furtuni. Acum am înțeles că a fost declarat încă un cod portocaliu pentru

Ar trebui să luăm în calcul, în anumite țări există un sistem de alertă în care operatorii de telefonie mobilă sunt obligați să trimită alertă pe telefon pentru oamenii aflați în zona afectată. Vom încerca să vedem cum se poate realiza tehnic și cât de disponibili sunt operatorii de telefonie”, a declarat Mihai Tudose.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)