Premierul Marcel Ciolacu: Modificările la legea pensiilor speciale, de bun simț. Nu ar trebui să mai existe nicio problemă
Senatul a adoptat, miercuri, proiectul legii pensiilor speciale, cu amendamente venite de la Guvern pentru punerea în acord cu decizia Curţii Constituţionale.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, în acest context, în cadrul unei conferințe de presă, că proiectul legii pensiilor speciale conţine amendamente „corecte, legitime şi de bun simţ”, care nu ar mai trebui să ridice probleme din punct de vedere al constituţionalităţii, informează Agerpres.
„Urmează săptămâna viitoare să fie trecute prin Camera Deputaţilor. Am şi avut discuţia cu domnul preşedinte Simonis, ca şi urgenţă legislativă. Este posibil să fie din nou atacată. (…) Trăim în democraţie şi într-un stat de drept. Din punctul meu de vedere, în acest moment, nu ar trebui să mai existe nicio problemă. Toate modificările sunt unele corecte, legitime şi de bun simţ”, a spus Marcel Ciolacu.
Premierul a estimat că legea pensiilor generale va trece prin Parlament până la sfârşitul anului.
„Urmează legea pensiilor generale. Avem primele simulări făcute cu Banca Mondială şi adaptări după discuţiile tehnice. E un întreg proces şi un întreg angrenaj care lucrează. Şi vom conveni asupra primei forme a primului pachet pe care îl înaintăm Comisiei (Europene), fiindcă dorim, normal, să îndeplinim şi jalonul din cererea de plată numărul 4. (…) Eu cred că, până la sfârşitul anului, cu un pic de aplicare, mai ales că închidem un capitol, cel cu pensiile speciale, vom reuşi să trecem prin Parlament”, a transmis prim-ministrul.