Premierul Marcel Ciolacu i-a solicitat ministrului Agriculturii să continue plafonarea prețurilor la alimente: Este o decizie legitimă, așteptată de populație și una care va susține producătorii români (VIDEO)

Publicat: 12 10. 2023, 15:37
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că dorește să îi facă o solicitare ministrului Agriculturii, Florin Barbu, să vină cu o propunere despre modalitatea de prelungire a schemei de plafonare a prețurilor la alimentele de bază, simultan cu extinderea listei de produse.

„În final, pentru că ieri am participat la lansarea unei campanii numită „Cumpără Românește!”, vreau să îi fac a solicitare domnului ministru al Agriculturii, Florin Barbu. Aș dori ca săptămâna viitoare să vină cu o propunere despre modalitatea de prelungire a schemei de plafonare a prețurilor la alimentele de bază, simultan cu extinderea listei de produse, ținând cont că vin sărbătorile de iarnă. La aceste sortimente de bază, peste 90% sunt produse românești. Cred că este o decizie legitimă, așteptată de populație și una care va susține producătorii români”, a spus Marcel Ciolacu.