Premierul Ludovic Orban a anunțat că starea de alertă va fi prelungită din data de 15 septembrie (VIDEO)

Publicat: 31 08. 2020, 09:50
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Starea de alertă va fi prelungită din data de 15 septembrie. Anunţul a fost făcut de premierul României, Ludovic Orban, care a menţionat că va fi adoptată o Hotărâre de Guvern în acest sens. Actul normativ va include şi măsurile ce vor trebui respectate pe 27 septembrie, atunci când românii sunt așteptați la urne.

Starea de alertă, prelungită din nou din 15 septembrie

Prim-ministrul a prezentat o serie de măsuri care vor fi luate pentru ziua alegerilor locale și care vor fi cuprinse în actul normativ ce urmează să fie adoptat de către Executiv.

În primul rând, Ludovic Orban a menționat că se ia în calcul organizarea secțiilor de votare „în sedii mai spațioase”, cum ar fi sălile de sport.

”În ceea ce privește ziua votului, asta vom reglementa în HG privind prelungirea stării de alertă, în data de 15 septembrie. În primul rând, solicitarea de organizare a secțiilor de votare în locuri mai spațioase, purtarea măștii, limitarea numărului de persoane care să intre simultan în secția de votare, obligativitatea dezinfecției la intrare și la ieșire”, a declarat premierul, duminică seară, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”.

Totuși, principala problemă în ziua votului rămâne identificarea alegătorilor. Aceștia ar trebui să își dea jos masca pentru câteva secunde pentru a putea fi identificați în secțiile de votare. În acest sens, premierul a spus că se cauă o soluție.

Ludovic Orban spune că dacă regulile vor fi respectate în timpul campaniei electorale și în ziua votului, pericolul de răspândire a coronavirusului este minim

Totodată, Ludovic Orban a specificat că, dacă se vor respecta regulile prestabilite, riscul de transmitere a virusului în timpul campaniei și în ziua alegerilor este minim, iar principalul exemplu în acest sens ar trebui să fie chiar cel al candidaților.

”Dacă ei sunt responsabili, dacă ei respectă regulile, la rândul lor, ei or să fie un exemplu pentru susținătorii lor și cred că poate să crească inclusiv gradul de conformare a oamenilor la regulile de protecție dacă își văd toți candidații respectând aceste reguli”, a mai spus Ludovic Orbaan.

Starea de alertă a intrat în vigoare în România pe 15 mai, odată cu ieșirea din starea de urgență, instituită în contextul epidemiei de coronavirus. De atunci, starea de alertă a fost prelungită succesiv de Guvern.

Cel mai recent, cabinetul condus deLudovic Orbana transmis, pe 14 august,Hotărârea de Guvern nr. 668 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august, precum șistabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Actul normativ a fost adoptat în ședința Executivului.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Ce spune președintele Klaus Iohannis despre o eventuală revenire la starea de urgență

Întrebat, în conferința de presă din 26 august, dacă în România s-ar putea reinstitui starea de urgență dacă se va înregistra o creștere alaramantă a numărului cazurilor de coronavirus, președintele Klaus Iohannis a răspuns: ”Prin măsurile care au fost luate, după acel vid legislativ generat de acțiunile PSD-iste, lucrurile, din păcate, nu au revenit la normal, dar cel puțin avem o creștere care se numește liniară. Putem spune că lucrurile sunt cât de cât sub control. Cred că, între timp, toată lumea și-a dat seama că aici nu-i de joacă, că această epidemie există și trebuie să ne protejăm. În acest condiți, probabil nu vom avea creșteri foarte importante la numărul de infectări și atunci toate lucrurile se pot desfășura, sigur, cu respectarea normelor specifice, în restaurante, teatre și, foarte important, în școli”.