Premieră în România: Medicii români au realizat primul implant de inimă artificială la un copil

Premieră în România: Medicii români au realizat primul implant de inimă artificială la un copil
Foto: Captura video/ Facebook/ Horatiu Suciu

Miercuri seara, profesorul Dr. Horațiu Suciu de la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș a anunțat prima implantare a unei inimi artificiale la un copil în România.

Medicii români au realizat primul implant de inimă artificială la un copil

O pacientă în vârstă de 17 ani a fost supusă unei intervenții chirurgicale în care i s-a implantat o inimă artificială, având anterior diagnosticul de insuficiență cardiacă.

„Se spune că numai Dumnezeu poate pătrunde în sufletul cuiva. Și așa este. Am mers azi dimineață la Institut, gândindu-mă ce este în sufletul unei copile de 17 ani, pacientă de-a noastră, care așteaptă un transplant, știind cât de puțini sunt donatorii pentru această categorie de vârstă. Soluția inimii artificiale era singura care, din cauza gravei insuficiențe cardiace, o putea ține în viață. Și operația a reușit”, a scris pe Facebook, dr. Horaţiu Suciu, potrivit Adevarul.

Intervenția a fost un succes

În acest an, am înregistrat a patra reușită în implantarea unei inimi artificiale, marcând astfel o premieră în România: prima intervenție de acest tip efectuată cu succes la un copil.

„Le mulțumesc colegilor din echipa IUBCvT Târgu Mureș și profesorului Putnik din Belgrad care a asistat la intervenție. Mă bucur că reprezentantul acestui important centru est-european în domeniul transplantării cardiace a fost alături de noi și a văzut stadiul la care a ajuns medicina târgumureșeană. Seara, când am plecat spre casă, m-am uitat la părculețul din fața Spitalului. Este locul în care se va construi noul Institut al Inimii. Acolo sunt acum niște pomi fragezi, pe care i-aș lua cu noi în noua clădire a Institutului, pe care îl pregătim cu toată dedicarea. Nu știu dacă pomii aceștia se vor regăsi în viitorul nostru spital, dar felul în care i-am văzut astăzi a fost ca un dialog în care mi s-a șoptit, de undeva, că procedura de astăzi va fi, în noul proiect, o rutină. Într-adevăr, inima are tainele ei…”, a mai scris profesorul pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`