Premieră în România, în prelevarea de organe. Medicii clujeni au recoltat un rinichi care fusese transplantat deja, în urmă cu doar 3 luni, de la un bărbat aflat în moarte cerebrală, operația fiind o premieră în România, informează B1 TV.
De la același donator, medicii au recoltat și ficatul.
Operația de prelevare de organe a durat mai bine de trei ore şi la ea au participat şase medici din Oradea și Cluj-Napoca.
„Acest tip de operație în care organul este redonat de două ori, este o operație extrem de rară. Poate că nici nu sunt 30 de cazuri în lume. Mă refer al rinchi. Operția se poate întâmpla atât cu rinchiul cât și cu ficatul”, a declarat un medic.
În aprilie, bărbatul de la care s-au prelevat cele două organe a primit o șansă la viață după ce medicii i-au transplantat un rinichi donat chiar de tatăl său. În urmă cu o zi însă, pacientul a intrat în moarte cerebrală.
Ficatul prelevat a ajuns la Institutul de Transplant Hepatic Fundeni, în timp ce rinichiul a fost transportat la Institutul de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca. Acum specialiștii vor face teste de compatibilitate pentru a găsi persoanele potrivite cărora să le fie transplantate organele.