PREMIERĂ în România cu BANI EUROPENI! O comună din Alba arată că se poate: Sediul Primăriei, alimentat cu energie verde, porturi pentru încărcarea mașinilor electrice, 30 de agenți economici atrași în zonă
Când se vrea, se poate! Un astfel de exemplu a fost dat de Primăria Ciugud, județul Alba.
Insituțuia a obținut o finanțare europeană în valoare de aproape 200.000 de lei. Din acești bani, Primăria Ciugug a construit o parcare de 8 locuri, acoperită cu panouri solare, care vor produce suficientă energie pentru a alimenta clădirea instituției, dar în plus are și două porturi pentru încărcarea mașinilor electrice.
Este o premieră în România, notează g4media.ro.
Primarul Gheorghe Damian a declarat pentru sursa citată că în comuna sa sunt deja două mașini electrice și un hibridă, iar prin construirea stațiilor de alimentare îi îndeamnă și pe ceilalți locuitori să investească în autoturisme nepoluante.
ȘOC LA KANAL D! NOI PROBLEME PENTRU TEO TRANDAFIR! BURSCU’ A FĂCUT ANUNȚUL ÎN LACRIMI
Ciugud este un exemplu în România. Administrația locală a reușit să își asigure un flux financiar pentru cofinanțări din taxele pe care le adună de la cei 30 de agenți economici pe care i-a atras în zona industrială înființată pe fosta pășune comunală.