Un oficial din Ministerul Culturii a cerşit bilete gratis la premiera filmului „Moromeţii 2” (VIDEO)

Un oficial din Ministerul Culturii a cerşit bilete gratis la premiera filmului Moromeţii 2 (VIDEO)

Director din Ministerul Culturii, făcut de râs în public. Producatorul Tudor Giurgiu a povestit cum politicianul a cerşit invitatii la premiera filmului Moromeţii 2. Asta in conditiile în care potrivit lui Giurgiu, Ministerul Culturii nu şi-a onorat nici până azi obligaţiile asumate pentru finanţarea filmului

Premiera filmului Morometii 2 este aşteptată cu nerăbdare de mii de români. Printre aceştia se numără şi unii politicieni care vor ca de obicei să intre în faţă, aşa cum au fost obişnuiţi. Tudor Giurgiu, producătorul „Moromeţii 2″, a povestit gestul unui director de la Ministerul Culturii care a cerşit patru invitaţii la premiera de gală a filmului.

„Ieri, colegele de la birou primesc un telefon de la un consilier din Ministerul Culturii. Dorea sa vorbească cu „cineva” despre invitații la premiera Moromeții 2 de săptămîna viitoare. Colegele au insistat să trimită un email.

Și vine mailu’: „Salut…, te rog să îmi confirmi cele 4 invitații pe numele Ioan Matei la premiera de luni 5 noiembrie de la Sala Palatului”, a scris Giurgiu pe o reţea de socializare.

Producătorul a fost revoltat de gestul politicianului care are o avere impresionanta dar vrea să vină gratis la film.

„Apăi, domnule dragă, io nu vă cunosc. V-am gugălit și îmi reiese că din 2008 sunteți director/supraviețuitor mare la Minister, conduceți Direcția Cultură Scrisă și Creație Contemporană. După ultima declarație de avere aveați vreo 100.000 Euro și 75.000 lei în cont. Vă faceau pe dvs.(sau pe colegii subit pasionați de film) 4 belete de 30 lei bucata? Aveam și mai scumpe dar înțeleg că preferați varianta budget”, scrie Tudor Giurgiu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Producătorul susţine că Ministerul Culturii la care lucreaza şi Ioan Matei nu şi-a achitat nici până acum obligaţiile

„În concluzie, nu prea mă simt obligat să vă confirm cele 4 invitații. Ba mai mult, vă zic că e o insolență. Așa cum și la TIFF mă zbat să caut bani privați din țară și străinătate ca să putem face festivalul la cote înalte, la Moromeții finanțarea venită de la stat, prin CNC (bani care nu vin de la buget oricum) e cam de pină în 30% din buget, bani luați pe credit. Ministerul dvs nu și-a onorat nici pînă azi obligațiile asumate contractual pentru finanțarea filmului, via un studio din subordine. Avînd această perspectivă, ce anume credeți că m-ar fi făcut să vă invit la film? Servilismul? Pupincurismul? Nu mă cunoașteți suficient înseamnă”, scrie Tudor Giurgiu.

Directorul Ioan Matei nu a fost insa singurul „cersetor facut de ras de Tudor Giurgiu.

„Și pentru ca ziua să fie completă, au sunat și niște doamne dinspre ICR. Una din ele, expert sau ceva de genul, persoană obscură, ne cerșea invitație și la Premiile Gopo în martie. Doamnă, nu înțelegi că n-am? Măcar atîta am învățat și eu de la Moromete ăsta… Din 16 noiembrie puteți da bani pe bilet să vedeți filmul în toată țara”, arată cineastul.

Potrivit declarației de avere completată pe 29 mai 2018, Ioan Matei deține:

1 un teren intravilan în Provița de Jos, de 303 mp, cumpărat în 2004
1 teren intravilan în Provița de Jos, de 288 mp, cumpărat în 2009
1 apartament în București, de 98 mp, cumpărat în 1997
1 apartament în București, de 92 mp, cumpărat în 2016
1 casă de vacanță în Provița de Jos, de 53 mp, cumpărată în 2004
1 autoturism Volkswagen, cumpărat în 2013
1 depozit de 11125 euro la BCR București
1 cont curent de 70506 euro la BRD București
1 depozit de 30000 lei la Raifeissen Bank (pe numele soției)
1 card salariu de 19000 lei la Raiffeisen Bank (al soției)
1 card salariu de 23293 lei la CEC
1 cont curent de 19000 euro la Raifeissen Bank (pe numele soției)
În calitate de director în cadrul Ministerului Culturii, el are un venit anual de 56 646 lei.
Soția sa, în calitate de diplomat în cadrul Ministerului de Externe, are un venit anual de 82 055 lei.
Ioan Matei are venituri și din alte surse: 13081 lei, 1216 lei și 1694 lei, pentru că e membru în trei comisii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Antrenorul secund al Ungariei s-a prăbușit în timpul meciului cu Olanda și a fost înconjurat rapid de colegi. Primele detalii despre starea lui Adam Szalai
23:36 - Kosovo amenință cu o acțiune la TAS după scandalul de la meciul cu România. Mai nou acuzațiile îi vizează și pe fotbaliștii români, nu numai pe fani
23:16 - Trafic blocat pe Valea Oltului după un accident violent
22:54 - Atac cu cuțitul la o școală din China. Cel puțin opt morți și 17 răniți
22:30 - Iulian Fota, despre nerecunoașterea Kosovo: Nu e definitivă, ci e condiționată / Probabil că la vremea respectivă au fost ceva griji legate de Transnistria / România a făcut o anumită flexibilizare (VIDEO)
22:04 - Florin Spătaru: PSD n-a făcut altceva decât să readucă România pe o cale stabilă și vrea să guverneze în continuare împreună cu PNL. Elena Lasconi se crede stăpâna inelelor (VIDEO)
21:46 - Radu Mihaiu: PSD este cel mai mare rău care se poate întâmpla acestei țări / Ne e foarte greu să îi separăm pe Ciolacu de Ciucă (VIDEO)
21:23 - Marcel Ciolacu, despre meciul cu Kosovo: Cred că e corect ca România să câștige cu 3-0 la masa verde / Nu am vrut să arătăm în mass-media cum au fost primiți suporterii români în Kosovo. A fost ceva care îți lasă un gust amar (VIDEO)
21:03 - Robert Sighiartău: PSD se pregătește, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale, la o guvernare cu AUR. Vor schimba denumirea acestui partid, se vor rupe mai mulți parlamentari (VIDEO)
20:44 - Olaf Scholz spune că a fost surprins pozitiv de discuția cu Donald Trump. Au vorbit „pe larg despre Ucraina”