Prefectul de Vaslui, Andrei Puică, susține că în listele electorale permanente figurează persoane care au decedat
Prefectul de Vaslui, Andrei Puică, a declarat că mai multe persoane decedate figurează și în prezent pe listele electorale permanente, citează Mediafax.
Prefectul spune că Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a declanșat o serie de controale la primăriile din județ, nouă dintre acestea fiind sancționate pentru că au persoane decedate pe liste, deși acestea trebuie scoase de pe liste în maxim 24 de ore de la comunicarea decesului.
Pe lângă unităţile administrativ-teritoriale Dragomireşti, Măluşteni, Rebricea, Banca, Muntenii de Sus şi Bogdăniţa, care au fost amendate cu 6.000 de lei, alte trei primării, respectiv Todireşti, Rafaila şi Bogdana, au primit avertismente din partea AEP. Potrivit acestuia, în judeţul Vaslui există 371.020 persoane în listele electorale permanente, aşa după cum a comunicat Direcţia Judeţeană de Statistică.