Prefectul Capitalei, despre populația Bucureștiului: Cred că e undeva pe la 2,8 – 3 milioane. În februarie va fi un recensământ național și după un an, după ce se adună datele, vom constata care e populația reală (VIDEO)

Publicat: 07 10. 2020, 22:37
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojan, a declarat miercuri, în cadrul emisiunii ”Talk B1”, că datele oficiale privind populația Bucurelștiului sunt de dinainte de 1989, însă în prezent, aceasta ar putea fi în jurul a 3 milioane. Datele privind numărul de locuitori ai Capitalei sunt extrem de importante în contextul pandemiei de coronavirus, pentru că în funcție de acestea se calculează rata incidenței cumulate la mia de locuitori, în funcție de care autoritățile decid dacă impun sau nu anumite restricții.

Care este populația reală a Bucureștiului. Precizările prefectuluI Capitalei

Fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, susținea, într-o postare pe Facebook, că populația reală a Bucureștiului ar fi de 4 milioane.

”Populația Bucureștiului, oficial, este de 2,18 milioane. Această populație este dinainte de 1989, drept care nu este reală, să fim conștienți de acest lucru. Sigur, cifra de 4 milioane mi se pare exagerată, dar cred că undeva pe la 2,8 milioane spre 3 milioane are Bucureștiul. Ați văzut cât s-a construit în margini. În februarie va avea loc un recensământ național și după un an, după ce se adună datele, vom constata și care este populația reală. Marile metropole, București, Timișoara, Cluj, Iași, au o creștere a populației și sunt orașe care au regresat”, a declarat Gheorghe Cojanu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Și președintele Klaus Iohannis a fost întrebat în conferința de presă de miercuri care este populația reală a Bucureștiului, în condițiile în care instituțiile de resort nu se pot pune de acord cu privire la aceste date.

”O să aflu cu exactitate și vă transmit prin Biroul de presă”, a răspuns șeful statului.

Declarațiile premierului Ludovic Orban despre populația Capitalei

Precizările prefectului Capitalei vin în contextul în care, pe 1 octombrie, premierul Ludovic Orban afirma că în Capitală nu a fost atins pragul de cazuri de coronavirus de la care autoritățile să poată decide închiderea restaurantelor.

„Am văzut că sunt niște date că s-a depășit procentul de 1,5. Conform analizei noastre, noi nu luăm în calcul populația de 1.800.000 care e dată de INS, pentru că populația este mult mai mare în București. Noi luăm după datele de la Direcția de Evidența Populației și din datele care le avem populația este populația estimată este la aproximativ 2,2 milioane, ceea ce înseamnă că procentul este de 1,32”,spunea Ludovic Orban în urmă cu o săptămână.

Autoritățile au impus noi restricții în București

Între timp, însă, numărul cazurilor de COVID-19 din Capitală a crescut iar, conform calculelor făcute de autorități, a fost depășită rata incienței cumulate de 1,5 la mia de locuitori în ultimele 14 zile. În acest condiții, Comitetul Muncipiului București pentru Situații de Urgemță a decis ca începând din 7 octomebrie să se închidă restaurantele, cafenelele, barurile, cluburile, teatrele, cinematografele și sălile de jocuri de noroc. Vor funcționa în continuare terasele și restaurantele din cadrul hotelurilor, pensiunilor și a altor unități e cazare, care vor putea servi însă doar clienții cazați în aceste unități.

Potrivit datelor transmise miercuri de Grupul de Comunicare Strategică, de la începutul pandemiei de coronavirus și până în prezent, în București au fost confirmate 20306 de cazuri de COVID-19, dintre care 514 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore.